miercuri, 25 noiembrie 2015

Astăzi am împlinit 126 de ani!

Cu ocazia sărbătoririi acestei zile, elevii au putut participa la diferite activități organizate de cadrele didactice ale Colegiului Național "Al. I. Cuza". Festivitatea de deschidere a avut loc la ora 9, în cadrul căreia s-a prezentat un scurt istoric al Colegiului.



A urmat lansarea revistei "Context", în care au fost strânse atât părerile elevilor, cât și ale profesorilor. Consiliul Școlar a Elevilor a fost prezent la întâlnirea clubului IMPACT CNC, care a avut ca scop prezentarea etapelor implementării unui proiect.



Consiliul a organizat, de asemenea, si o intalnire in care elevii doritori au avut oportunitatea sa isi dovedeasca talentele ce ii face potriviti sa participe la Gala Talentelor, ce va avea loc pe data de 11 decembrie.

O altă activitate a fost reprezentată de cea a catedrei de istorie. Aceasta a fost, de fapt, un proiect al Expert Forum, Școala Democrației. Prin acest seminar, elevii au putut să își dezvolte spiritul civic, întrucât acesta a abordat subiecte precum Constituția și ARACIP, implicare și transparență. În urma atelierului, cei 56 de elevi participanți au primit și un certificat care le atestă calitățile dobândite.

Membrii CSE Cuza au pastrat traditita si au refacut arcada, dovada amintirilor cuziste.











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu